Simt ca nu mai am aer.. Cum camera incepe sa se micsoreze si peretii parca devin negrii. Vor sa ma inghita, sa ma duca intr-o alta lume, in care muzica nu exista si frumusetea s-a transformat in ceva ce nu mai recunosc. Lumea, a luat chipul unei cersetoare uriase si jegoase care iti vrea sufletul pe tava. Care vrea sa iti scurga pana si ultima picatura de fericire si vlaga din tine. Nu mai esti important ca om, cu trairi si sentimente, ci ca un robot care daca nu si-a facut treaba asa cum trebuie, e desfacut si aruncat in toate colturile lumii...
Bunatatea si blandetea s-au transformat in prostie si ura. Au venit vremurile grele, prietenii au fugit de langa mine si au ramas doar fratii. Care incearca, si ei, sa supravietuiasca... Multi au ras, multi rad si multi o sa mai rada de ceea ce am facut si fac. Dar nu-i nimic! Stiu ca au tupeu sa ma tranteasca ca o tornada care smulge casele din temelii si le arunca la kilometrii departare. Vreau sa le zic: "Hai ma! Ce mai vrei sa faci din mine?" si sa ii privesc de jos, in ochi, si cu ura pe care ei au facut-o cand eu incercam sa ii ajut. Sa simta frica si in oase atunci cand o sa ma ridic!
Tu? Parca ai devenit o fantoma.. Esti mereu aici, mereu imi zambesti si imi zici: "Ti-a fost dor de mine?" NU! Nu mai vreau sa te vad! Vreau sa dispari o data cu tot raul din viata mea! Sa pot sa zambesc asa cum obisnuiam s-o fac. Sa fiu cu picioarele pe pamantul asta! Nu in lumea ta...
Dar, totusi, e frumos aici..
Afara ploua. Am incetat sa mai sper si am inceput sa lupt pentru VIATA MEA!
